Aren’t you curious to find out why we are highly prone to identify countless excuses to justify our own limits, failures and counterproductive behavioral patterns? Neuroscientific studies tell us that the worse wrecker of our lives is our own brain.
Neither your boss or the bureaucratic system, nor the environment or bad luck, and not even the precarious socio-economical context we face nowadays hinder our goals as severely as our own sub-consciousness does.
Among other various functions, our brain is responsible to sort out the information that gets to our consciousness and set the priority for the required levels of attention and energy. The limbic system, the oldest part of our brain, is also the most powerful and well-defined component of our neuronal pathway (the hard-wired side of the brain). That is why it has the tendency of taking control over those aspects of our lives that our more recent developed sides of the brain (such as our frontal lobe or other regions that are associated with more refined intellectual activities) should normally be responsible for.
Deși avem o tendință puternică de a identifica diverse cauze externe pentru a ne justifica propriile limitări, eșecuri și tipare contraproductive, studiile din domeniul neuroștiințelor demonstrează că cel mai feroce sabotor al vieților noastre este propriul creier.
Nici șeful sau sistemul birocratic, nici atmosfera de la birou sau ghinionul, nici măcar contextul socio-economic în care trăim nu ne pot pune atâtea piedici cât o facem noi înșine, la nivel inconștient. Printre principalele funcții ale creierului este aceea de a filtra informația care ajunge în sfera conștiinței și de a stabili prioritățile în ceea ce privește distribuirea atenției și energiei de procesare. Cea mai veche parte a creierului nostru, sistemul limbic, este de asemenea cea mai puternică și bine conturată la nivel de trasee neuronale (partea hard-wired a creierului), și are tendința de a prelua controlul asupra acelor elemente din viața noastră care necesită mai degrabă procesare în regiunile dezvoltate recent ale creierului, asociate cu activitățile intelectuale rafinate, precum lobii frontali.
Resistance to change
Our conservation instinct is the one that triggers the anxiety attacks that are so absurdly common in our age, even if we have never experienced hunger or the force of wild beasts threatening our lives. On the contrary, we are living during the most secure period in the history of humankind. We enjoy a level of comfort that our ancestors could not even have dreamed of. Now we don’t even have to worry about satisfying the basic needs of Maslow’s hierarchy.
Yet, our reptilian brain, whose activity is mainly subconscious, works as it did a thousand years ago. Thus, it obstructs the activity of newer sides of our brain, blocking our creativity, efficiency and our ability to analyze and synthesize information.
The reason why it is so difficult to initialize a benefic change in our lives (such as opting for a healthy lifestyle, completing the project that we dropped in college but we secretly still crave for, or even shifting jobs) is that our brain has developed a defense mechanism that has a direct impact upon our decisions. At a neuronal level, the brain is trained to detect any form of change around us and signal it as a dangerous irregularity. All this process takes place in the orbital cortex, which is strongly connected to the side of the brain responsible with fear (the amygdala).
These two components compete for resources against the pre-frontal lobe, which controls the complex cognitive functions. Therefore, we tend to react emotionally and impulsively, as our primary instincts take control. When this mechanism of change/error detection is overloaded, the obsessive-compulsive syndrome settles in (our brain continuously and wrongfully signals an error and then tries to fix it). In order to be able to pursue a change we must want it and be aware of the mechanisms that prevent it from happening.
Neuroplasticity, the path for personal evolution
The good news is that the neuro pathways that induce the behavioral patterns can be reshaped. It is called neuroplasticity and it refers to the ability of the brain to allow intention, attention and constant effort to mold it. The bad news is that these three requirements – intention, attention and continuous effort – depend on our personal levels of motivation and determination.
Thoughts can reshape neuronal pathways, thanks to the fact that neurons are multimodal – that means that the same set of neurons start operating when we perform an action (we lift up a glass of water), when we watch someone else performing it or when we imagine doing it (by visualizing ourselves lifting it up). “If you can’t imagine someone lifting up a glass of water, you can’t understand the meaning of the words «someone lifted up a glass of water». In order to convey the correct meaning, our brain converts abstract language into visual simulations”, explains the neuroplasticity expert, Norman Doidge, in his book, The Brain that Changes Itself.
In quantum mechanics, the question you ask about nature influences the answers you get. Similarly, the question you ask about your own brain (which is a quantum medium), has a great impact on the quality of the connections it triggers in search of the answer, thus influencing it.
According to neuropsychiatrist Jeffrey Schwartz, “if we replace attention with the question you have in mind, it means that where you focus attention, you create connections” (opinion expressed during David Rock’s interview, “A Brain Based Approach to Coaching”). If you focus your attention on developing a certain skill, you can build, physically, new neuronal pathways adapted for that certain skill.
Self-directed neuroplasticity represents people’s ability to modify their own brain activity throughout practice and throughout the focus of attention in a constructive way. The proof: a group of subjects, under the coordination of Schwartz, all suffering from the obsessive-compulsive syndrome, after having exercised for several weeks, began to systematically modify the neuronal pathways responsible with signaling that something is wrong. The key to changing the brain functioning is the systematic training and self-observation known as “mindful awareness”, which helps people respond rationally to emotional distress.
The Quantum Zeno Effect, an essential principle of quantum Physics, has been explained 30 years ago: the continuous observation of a molecule will keep it stable by slowing down the normal fluctuation rhythm (recorded when the molecule is not under observation). Similarly, the mental act of focusing onto a certain detail holds the corresponding neuronal pathways stable and open. If you invest enough attention into developing a certain set of connections, they will maintain their relevant pathways at a stable, open and dynamic level, until they become hard-wired in the brain.
When there’s a will, there’s a way
An equally important aspect in life management and personal development is the perspective we have when analyzing problems. In an article submitted by Elliot Berkman, (University of Oregon) and David Rock (co-founder of the NeuroLeadership Institute) at the 2012 Summit in New York City, the authors highlight the neurologic approach we must have when analyzing goals in order to increase the chances of success. Having a clear sense of our goal in mind means being able to answer the questions of “why have I settled this goal?” and “how can I accomplish it?”. But the brain cannot focus at both simultaneously. Coaches advise baseball players to focus onto a specific detail of their movement, such as launching the ball. This trick enables the player to perceive all other details – the position of his fingers or the arc described by the arm – in a subconscious manner, in order to achieve the perfect bat.
At a neuronal level, the same principle applies to all the tasks we have to perform daily. We already have a representation of the way our brain processes goals. Depending on our choice of this mental representation, the brain can help us accomplish the goals or can hinder them. Just like baseball players, we can have different representations of our own daily job. Do you usually type words or write articles? Are you vigilant during meetings or are you rather an emphatic participant? Psychologists Charles Carver and Michael Scheier believe that both versions can be correct, as the actions don’t exclude each other (typing is another way of referring to writing). It is just that motivation (desire) arises at the higher level of the goal pursuit, whilst mechanics (the procedure we apply to achieve the goal) is taking place at the lower levels. Thus, the saying “When there’s a will, there’s a way” is neuro-scientifically valid.
Rezistența la schimbare
“Animalul din noi” este cel care declanșează atacurile de anxietate atât de frecvente în epoca modernă, deși nu trăim sub amenințarea foamei și cu atât mai puțin a fiarelor sălbatice care ne-ar putea sfâșia. Dimpotrivă, trăim în cea mai sigură perioadă din istoria omenirii, avem un nivel de confort la care părinții bunicilor noștri nici nu ar fi putut visa și nevoile de la baza piramidei lui Maslow sunt satisfăcute aproape din oficiu.
Cu toate acestea, creierul nostru reptilian, a cărui activitate este în mare parte inconștientă, funcționează încă într-un mod aproape identic ca acum mii de ani și concurează pentru resurse cu cele mai noi regiuni ale creierului nostru, blocându-ne creativitatea, eficiența la muncă, capacitatea de analiză și sinteză a informației etc.
Motivul pentru care este atât de dificil să inițiem o schimbare (benefică) în viața noastră, cum ar fi să trecem la un stil de viață sănătos, să terminăm proiectul abandonat în timpul facultății la care visăm din când în când cu ochii deschiși sau să schimbăm jobul cu unul mai bun poate fi explicat printr-un mecanism de apărare al creierului. La nivel de neuroni individuali, creierul este programat să detecteze orice formă de schimbare din mediul înconjurător și să trimită semnale puternice că ceva este în neregulă. Semnalele de detectare a erorilor sunt generate în cortexul orbital, strâns conectat cu circuitele de frică ale creierului (amigdala).
Aceste două regiuni concurează pentru resurse cu regiunea cortexului prefrontal care coordoneaza funcțiile cognitive complexe. De aceea, atunci cand creierul nostru percepe o amenintare, noi ajungem să reacționăm emoțional și impulsiv, pentru că instinctele noastre primare preiau controlul. Atunci când mecanismul de detectare a schimbărilor/ erorilor este suprasolicitat, apare sindromul obsesiv-compulsiv (creierul emite constant mesajul incorect că ceva este în neregulă și încearcă să repare acea neregulă). Pentru a fi capabili de schimbare trebuie să ne dorim schimbarea și să devenim conștienți de mecanismele care se opun ei.
Neuroplasticitatea, calea evoluției personale
Vestea bună este că traseele neuronale care ne determină tiparele comportamentale pot fi rescrise, datorită fenomenului de neuroplasticitate, prin care creierul se poate “rescrie” prin intenție, atenție și efort susținut. Vestea mai puțin bună este că cele trei condiții necesare schimbării – intenție, atenție și efort susținut – sunt dependente de motivația și determinarea fiecăruia. Gândurile ne reconfigurează traseele neuronale, în mare parte datorită faptului că neuronii sunt multimodali – același set de neuroni devin activi dacă facem o acțiune (ridicăm un pahar cu apă), dacă privim pe cineva făcând acea acțiune sau dacă ne imaginăm acea acțiune (ne vizualizăm ridicând paharul). “Dacă nu-ți poți imagina pe cineva ridicând un pahar cu apă, nu poți înțelege sensul cuvintelor . Creierul nostru produce simulări pentru a înțelege sensul cuvintelor”, explică expertul în neuroplasticitate Norman Doidge în cartea sa, “The Brain that Changes Itself”.
În mecanica cuantică, întrebarea pe care o pui despre natură influențează răspunsul pe care îl vei primi. Analog, întrebarea pe care o pui despre propriului creier (care este un mediu cuantic) afectează semnificativ calitatea conexiunilor pe care le declanșează în căutarea răspunsului, influențând răspunsul. “Dacă înlocuim atenția cu întrebarea pe care ți-o pui, reiese că acolo unde ne concentrăm atenția, creezi conexiuni”, subliniază neuro-psihiatrul Jeffrey Schwartz într-un interviu cu specialistul în neurocoaching David Rock (“A Brain Based Approach to Coaching”). Dacă vă îndreptați atenția unei deprinderi noi veți construi, la propriu, noi rețele neuronale adaptate la deprinderea respectivă.
Neuroplasticitatea auto-direcționată reprezintă abilitatea oamenilor de a-și modifica propria activitate cerebrală prin intermediul practicii și menținerii atenției într-un mod constructiv. O dovadă este faptul că un grup de pacienți sub observația doctorului Schwartz care sufereau de sindromul obsesiv compulsiv și care au depus timp de câteva săptămâni, constant, un efort intens, au început să modifice în mod sistematic circuitele neuronale responsabile de transmiterea mesajului că “ceva este în neregulă”. Cheia schimbării felului în care funcționează creierul unui individ este antrenamentul sistematic și o continuă auto-observație cunoscută ca “mindful awareness”, care ajută oamenii să poată răspunde rațional stresului emoțional.
Efectul Quantum Zeno, un principiu elementar al fizicii cuantice, a fost descris acum 30 de ani: observația susținută a unei molecule va ține acea moleculă într-o stare stabilă prin încetinirea ratei de fluctuație de care molecula dă dovadă într-un context în care nu este observată. În același mod, actul mental de a-ți concentra atenția asupra unui detaliu ține pe loc (adica deschise) circuitele neuronale asociate acelui detaliu. Dacă investești suficientă atenție unui anume set de conexiuni, acestea își vor menține circuitele relevante stabile, deschise și dinamice, până la punctul în care devin parte hard-wired a creierului.
Dacă vrei, poți!
Un element la fel de important în managementul vieții și al propriei persoane este perspectiva din care privim problemele. Într-un articol prezentat la NeuroLeadership Summit din New York City 2012 de către Elliot Berkman, (University of Oregon) și David Rock (co-fondator NeuroLeadership Institute), autorii evidențiaza felul în care trebuie să te gândești la scopurile tale astfel încât să crești probabilitatea realizării lor, din punct de vedere neurologic. O construcție mentală bine conturată a scopului trebuie să poată răspunde atât întrebării “de ce am acest scop?” cât și întrebării “cum să îndeplinesc acest scop?”. Însă creierul nu se poate concentra la amândouă în același timp. Antrenorii îi sfătuiesc pe jucătorii de baseball să se concentreze asupra unui detaliu specific al mișcării lor, cum ar fi momentul lansării mingii. Acest truc îl ajută pe aruncător să asilimeze în mod non-conștient celelalte detalii ale mișcării pentru a arunca perfect.
Același principiu, la nivel neuronal, se aplică tuturor sarcinilor pe care trebuie să le desfășurăm pe parcursul zilei. Avem deja o reprezentare a felului în care sunt procesate scopurile de către creierele noastre care, în mod surprinzător, pot coopera cu noi la îndeplinirea lor sau ne pot sabota, în funcție de cum ne alegem reprezentările legate de aceste scopuri. Precum aruncătorii de baseball, ne putem reprezenta munca de zi cu zi în diferite moduri: tastezi cuvinte la computer sau scrii un articol? Ești vigilent în timpul unei întâlniri sau ești mai degrabă un participant empatic? Psihologii Charles Carver și Michael Scheier cred că ambele variante sunt adevărate în același timp pentru că acțiunile nu se exclud reciproc (a tasta e un alt mod de a spune a scrie). Numai că motivația (dorința) apare la nivelele superioare ale ierarhiei aspectelor scopului iar mecanica (mijlocul prin care este îndeplinit scopul – cum?) la nivelele inferioare. Astfel ar putea fi explicată zicala “Dacă vrei, poți!”.
